Monday, February 25, 2008

asediul culinar al vienei


Azi am luat pranzul in restaurantul turcesc Memos unde, intr-o conversatie cu un amic, am realizat ca Otomanii au gresit amarnic cand au incercat sa ia Evropa pe calea armelor. Daca, in vestitul asediul al Vienei, Soliman Magnificul ar fi azvarlit in lupta neinfricatele sale armii de baclavagii, crudele cetele de placintari, palcurile de pilafgii, ostile de sacagii, inaltul padisah, prea maritul stapan al tuturor bucatarilor osmanli, ar fi izbandit in lupta cu fada gastronomie crestina. Sutele de mercernari care aparau orasul-garnizoana Viena aveau de partea lor supele de castraveti ca avant-garda, urmate de robustul snitel si strudelul cazon, arme, care in umila mea parere, ar fi sucombat in fata unui platou ticsit cu kofte, tavuk kebap, iskender si sarailii.

Acum, imaginati-va cum ar fi putut arata acea victorie rasunatoare a ostirilor de serbet:

"La 10 aprile 1529 armata otomană porneşte din Constantinopol spre vest. În fata, mercenarii din pasalacurile recente cara ciorba de linte si ciorba de iaurt de oaie in gigantice supiere. Ii urmeaza indeaproape asprii ieniceri inarmati pana in dinti cu chiselele cu dulceata de smochine si carafele cu apa rece ca gheata. Pe traseu li se alătura întăriri din unele din garnizoanele turceşti si astfel meniul devine tot mai variat.

Din cauza timpului ploios şi a drumurilor desfundate, avansarea armiei de bucatari s-a încetinit mult, aceasta ajungând abia după 11 luni la porţile Vienei (23 septembrie). O avangardă de 20.000 de sacagii si serbetari otomani avea rolul de a zdrobi rezistenţa populaţiei locale la rafinata gastronomie orientala. La data de 27 septembrie, Viena era complet încercuită de zeci de mii de baclavagii, placintari si, mai cu seama, de nemilosii cafegii: trupele de elita ale lui Ibric Pasa."

Mai departe, va las sa pohtiti la urmarea acestei istorii pline de talc si miez.

Sunday, February 24, 2008

mari inventii

Trandaveala e o stare de gratie care se invecineaza indeaproape cu contemplatia, asa incat n-ar trebui sa fie vreo mirare ca unele descoperiri s-au petrecut taman in clipele molatice ale dulcei leneveli. Ma gandesc aici la Newton adastand sub marul incarcat cu zeci de subiecte ale legii gravitatiei din care unul avea sa-l loveasca drept in cap provocandu-i astfel o revelatie.

Daca in acel loc racoros s-ar fi aflat Stahanov, eroul muncii sovietice, marul cu pricina i-ar fi produs doar un cucui.

Tuesday, February 12, 2008

in ce film mi-ar placea sa traiesc?

Am primit leapsa de la textier si, dupa ce ma achit onorabil de sarcina, i-o voi pasa, dupa ceafa, lui trasha.

Ei bine cred ca mi-ar placea sa traiesc in FINDING NEMO si sa fiu una dintre testoasele care fac surf pe the BIG AUSTRALIAN CURRENT. Pare o viata placuta plina de good vibes and all.

Iulian, dude, ai legatura...

Wednesday, February 6, 2008

tara laptelui si a mierii


Am regasit frica de albul foii in frica de albul unui new post din blog. Nevrand sa jignesc cititorii lenevosi cu linkuri catre filmulete amuzante ori catre alte pierderi de vreme, am pastrat albul alb vreme de o luna. Azi insa imi inving spaima de spatiul gol cu o intrebare: daca exista un Drept al Muncii de ce nu ar exista si unul al Leneviei? Pentru a pastra antinomia totala ca intr-o imagine oglindita i-am spune insa Stangul Lenei.

In imaginarul colectiv din Evul Mediu exista credinta intr-o tara a "mierii si a laptelui", Cockaigne, in care legea locului era abundenta, prisosul si fireste lenevia cu toate drepturile ei nenumarate. Pe acel taram, daca nu respectai cu sfiintenie toate regulile de protectie a lenei, riscai sa fii expulzat in lumea reala a lipsurilor, neajunsurilor si a muncii.

Bine am revenit in Cockaigne si bine v-am gasit, mes amis!