orasul oraselor

Plec pentru a patra oara la istambul si sunt nerabdator ca inaintea reintalnirii cu un vechi prieten. Ochiul lumii, ii ziceau bizantinii, orasul ii zic turci. Abia astept sa-mi umplu narile cu mirosul mirodeniilor din bazar, sa respir aerul parfumat de sicomorii gigantici dintre Hagia Sofia si Moscheea Albastra. Abia astept sa stau in statia de hidrobuz cu ochii atintiti catre navele lente care vin cu precizie la minut. Abia astept sa mananc in zecile de restaurante marunte de care este intesat Cornul de Aur. Abia astept sa lenevesc in parcul de la Top Kapi si sa fiu preocupat pana la obsesie de nimic. Abia astept sa ma reintorc la matca, oras al lenevelii.

interviu in IMAGOO

mai multe aici.

paradoxul incertitudinii

In privinta credintei religioase, o pozitie de incertitudine te conduce la o aporie. Daca adopti incertitudinea cu onestitate, e necesar sa ai o incertitudine chiar in privinta pozitiei insasi. Cu alte cuvinte, incertitudinea cheama dupa sine si mai multa incertitudine. Un lucru e bun, anume ca devii mai tolerant din moment ce iti pui la indoiala propria incertitudine. Incertitudinea nu poate deveni dogmatica daca este onesta. Cu alte cuvinte, un agnostic nu poate propovadui niciodata adevarul sau pentru ca nu are unul. In clipa in care i se pare ca l-a descoperit, indoiala i-l spulbera.

Certitudinea in chestiunea credintei mi se pare o chestiune de confort mental, iar eu personal prefer disconfortul in gandire pentru ca este mai creativ.