un personaj de neuitat

Cartile pana in 250 de pagini imi par mai bine scrise decat cele peste acest numar. De fapt, indraznesc sa formulez o lege nescrisa a lecturii si anume ca placerea cititului este invers proportionala cu numarul de pagini scrise.

Citind "Romanul cu acelasi nume", capodopera sensibilei Jeni Bacterian, am experimentat o asemenea placere a lecturii incat vreme de cateva minute, cat a durat lectura si re-lectura, am fost realmente purtat intr-o transa.
Personajul principal este Omonim, un fost boier scapatat, actualmente un negustor putred de bogat, care incearca pe parcursul a o suta de pagini (cu ilustratii) sa isi redobandeasca starea sociala dinainte de casastrofa inavutirii. Face marea eroare sa se insoare cu o tanara de conditie buna, provenind dintr-o familie nobila, si astfel sa indeparteze definitiv spectrul falimentului.

Pe buna dreptate, se poate spune despre acest personaj ca isi merita faima pe deplin (la o numaratoare recenta, s-au descoperit mii de texte critice in care se face cel putin o referinta la personajul Omonim din "Romanul cu acelasi nume").

miauhahaha

Domnul Imanuel Pikant a luat, cu textul Iadul Motanilor, o cana de pus la rana, cu iscalitura Hobbitului.

invataturi pentru toti angajatii

Daca sunteti incadrat in campul arid al muncilor, este spre binele dumneavoastra sa stiti ca sub nicio forma munca bine facuta nu o sa va aduca satisfactii, ci dimpotriva, numai necazuri si nemultumiri.

La inceputurile oricarei organizatii, mediul de lucru este mai lax, mai ingaduitor cu micile abateri ale angajatilor, mai primitor cu nou venitii etc. Vi se aprecieaza eforturile, vi se gadila eul social, vi se recunosc meritele si vi se declara cat de important sunteti in schema companiei, vi se tolereaza intarzierile ca niste capricii ale unui apropiat si lista poate continua.

Cu cat lucrati mai bine si cu mai multa ravna, cu atat organizatia se intareste, se dezvolta si se organizeaza mai bine (caci, nu-i asa, e in firea unei organizatii sa se organizeze?) Si cum se poate organiza mai bine o organizatie altfel decat in detrimentul micro-organismelor care compun acest Leviatan?

Astfel apar primele simptome: este introdusa condica, programul devine strict, bonusurile dispar treptat, cererile de concediu sunt primite cu raceala pentru ca este tot mai mult de munca.

In fine, la proteste vi se va raspunde cu lozinca "nimeni nu e de neinlocuit". Intr-adevar asa este! Multumita dumneavoastra, organizatia a crescut si primeste din ce in ce mai multe cv-uri chiar pe postul pe care il ocupati astfel incat veti fi inlocuit cu usurinta.

Daca sunteti nevoit sa munciti, cel putin aveti intelepciunea sa o faceti prost si fara chef. Va veti multumi mai tarziu!

Numai bine,

NEA GOE Basarab

crima perfecta

Cum ar fi sa atati curiozitatea unui om pana intr-acolo incat la autopsie sa se dovedeasca ca "a murit de curiozitate"?

Ochiul taios ca un bisturiu

Ar fi un loc comun sa spun ca o imagine face cat o mie de cuvinte mai ales ca ar fi unul pe care il dezavuez. Dimpotriva, imaginile cu potential de simbol nu numai ca nu fac cat o mie de cuvinte dar de cele mai multe ori te lasa fara cuvinte.

Am gasit cateva astfel de exemplare in expozitia lui Catalin Burcea de la galeria H'Art. Innosins exploreaza conceptual granita, dificil de trasat, dintre inocenta si vinovatie intr-o serie de imagini cheie alcatuite dupa calapodul machetelor publicitare pe care Catalin Burcea il cunoaste atat de bine.

De la luminile reci (lumini de comentariu care dezvaluie si nu invaluie) pana la posturile rigide ale personajelor, totul este studiat pana la detaliu de ochiul taios ca un bisturiu al unui artist necrutator, unul care nu arata indurare pana nu dezvaluie prin incizii fine mecanismele viscerale ale sentimentelor de vinovatie si singurate.