Wednesday, July 30, 2008

muezinii ruginii


Avem si noi muezinii nostri. Isi incep rugaciunile in fiecare zi in plina strada, la fiecare colt. In loc de "Allah Akbar", incantatiilor lor preamaresc virtutile fierului ca intr-o religie animista. Le aud strigatele mereu: "Fi'a'e vechii cumpa'aaaaaam!". Tiganii bucuresteni imi par niste muezini ai ruginii.

Mi-am inchipuit odata o nuvela in care un tenor de opera afla ca isi va pierde vocea. Din pricina alcoolului poate ori a fumatului. Cert e ca medicul il sfatuieste sa se gandeasca serios la retragere.

Cu astfel de ganduri in cap, tenorul isi toarna un pahar de coniac si isi aprinde o tigara de foi. Trec orele si betia in care s-a scufundat rasuna de ariile celebre pe care le-a interpretat si de valurile de aplauze care le-au urmat. In clipa asta, tenorul aude o voce incredibila... una care atinge niste note cum numai el putea in tinerete. Se grabeste impleticindu-se pana la fereastra si o deschide larg pentru a distinge aria. Fireste, este un muezin al ruginii care interpreteaza celebra "Fiaaaa'eeeee vechiiiiiiiiii cumpa'aaaaaaaam!".

Tenorul il cheama degraba pe tiganus care de cum ajunge in odaie pune ochii pe trofeele presarate la tot pasul. Tenorul il roaga sa ridice vocea cat poate iar tiganusul accepta cu o singura conditie: sa-i dea boeru' neste fia'e poate chiar halea lucitoarili".

Finalul il intuiti.

Friday, July 18, 2008

injuria suprema

Intr-o altercatie cu un taximetrist, inevitabila in Bucuresti, m-am angajat intr-un educativ schimb de injuraturi din care am aflat, ca din perspectiva acestei bresle, injuria suprema este "Ba, carturarule!". Nu ma mira mai ales ca stiu ca poet a ajuns sa desemneze un soi de idiot aparte, aproape handicapat, precum in expresia: "Lasa-l, dom'le, e poet, ce sa-i faci?" Nici filozof nu o duce mai bine el desemnand un fraier care mediteaza aiurea la sensul vietii.

E o decadere din drepturi a meseriilor odinioara intelectuale, acum folosite unanim cu inteles peiorativ. Nu mai e mult si chioscarii or sa improaste cu invective precum "Ba, universitarule!", "Pe mata de doctorand!", "Tengat de scribalau".

Thursday, June 26, 2008

orasul oraselor

Plec pentru a patra oara la istambul si sunt nerabdator ca inaintea reintalnirii cu un vechi prieten. Ochiul lumii, ii ziceau bizantinii, orasul ii zic turci. Abia astept sa-mi umplu narile cu mirosul mirodeniilor din bazar, sa respir aerul parfumat de sicomorii gigantici dintre Hagia Sofia si Moscheea Albastra. Abia astept sa stau in statia de hidrobuz cu ochii atintiti catre navele lente care vin cu precizie la minut. Abia astept sa mananc in zecile de restaurante marunte de care este intesat Cornul de Aur. Abia astept sa lenevesc in parcul de la Top Kapi si sa fiu preocupat pana la obsesie de nimic. Abia astept sa ma reintorc la matca, oras al lenevelii.

Monday, June 16, 2008

interviu in IMAGOO

mai multe aici.

paradoxul incertitudinii

In privinta credintei religioase, o pozitie de incertitudine te conduce la o aporie. Daca adopti incertitudinea cu onestitate, e necesar sa ai o incertitudine chiar in privinta pozitiei insasi. Cu alte cuvinte, incertitudinea cheama dupa sine si mai multa incertitudine. Un lucru e bun, anume ca devii mai tolerant din moment ce iti pui la indoiala propria incertitudine. Incertitudinea nu poate deveni dogmatica daca este onesta. Cu alte cuvinte, un agnostic nu poate propovadui niciodata adevarul sau pentru ca nu are unul. In clipa in care i se pare ca l-a descoperit, indoiala i-l spulbera.

Certitudinea in chestiunea credintei mi se pare o chestiune de confort mental, iar eu personal prefer disconfortul in gandire pentru ca este mai creativ.

Tuesday, May 20, 2008

it seems that i found the lamp djini

Cand eram copil, frecam toate lampile doar doar voi da de cea fermecata din care va rasari cel mai puternic duh, cel care poate indeplini toate dorintele. Citind comunicatul de presa al Concursului Naţional de Scenarii - Ediţia 2008, m-am simtit pentru clipa amicul din copilarie al duhului lampii: numele meu este printre finalistii la sectiunea scurt metraj.

Cluj here i come.

Thursday, April 10, 2008

iadul motanilor


Am gasit o ilustrata intr-un muzeu din Berlin cu acest motan gras si negru. De cum l-am vazut am stiut ca el este autorul povestirii intitulate:

"Iadul Motanilor".

Jupâneasa stã tolanitã pe divan şi cu bratul apuca leneş carafa cu limonadã rece. Când se întâmplã sã-i lunece o broboanã de pe buzele roşii catre pieptul decoltat, iar de acolo mai la vale spre despãrtitura sanilor privirile mi se întunecã şi nu mai izbutesc sã cuget la nimic altceva decât la o hârjonealã prin moliciunea asternuturilor, prrrrr! Jupâneasa are carnea pietroasã in care pofticios mi-aş infige colţii şi când se apleacã nepãsãtoare dupã chiseaua cu serbet, cu mişcari de felina, parole d’honneur!, îi zãresc sfârcurile sânilor tari ca nişte ţepuse şi-mi trec limba peste bot.
Odinioarã, panã sã aparã amorezul în viata noastrã, eu eram singura fiinţã pe care o strângea la piept. Duse sunt vremurile când doar pe mine mã mângâia drãgãstos, pe burta, prrrr!, când doar pe mine mã lãsa sã-i ating picioarele calde, prrrr!. Noaptea, prin cãmeşoaia de in, doar eu îi vedeam, sub pântec, despãrţitura umbroasã cu micile ei carnuri rozalii, prrr! Mã cuibãream sub plapumã alãturi de trupul ei binemirositor şi-i lingeam degetele cu care mã mângâia. Eram fericiţi panã sã ne tulbure viaţa acest câine de popotã, acest revolutionar de pripas care a cucerit inima jupanesei cu uniforma lui cu fireturi, cu fel de fel de zdrãngãnele si tinichele, cu pistoalele lustruite şi mai ales cu mustãţile lui unse mereu cu pomadã de la frantuji. Da’ ce? Mustaţi n-am şi eu? Ba am, monsieur, şi încã unele imense pentru statura mea. Am gheare si mustati lungi, am coada-n sus si blana-n dungi. Si suflet de poet, prrr!, nu apucaturi de baiat de trupa deprinse prin cine stie ce cazarma. Oare cum as putea sa am niscaiva afinitati cu cineva care, in rarele dati cand ma mangaie, o face impotriva sensului blanii!? Un iacobin, ce sa mai! Iar noi, motanii suntem conservatori si, prin natura noastra, urâm orice schimbare si mai cu seama duhoarea de rachiu.
Biata de ea plânge toatã ziua cã nu i se întoarce “gheneralu” de la rezbelul cu absint pe care-l poarta prin tractire, pfui! Pe deasupra, bãnuiesc cã neispravitul sare în spinarea oricãrei cãţele ce-si vanturã fundul prin fata lui! Are o pofta de amor de-a dreptul cotoiascã, ticalosul, cãci de cum deschide uşa, se azvârle pe divan unde şade ea, înca tristã, şi începe sã-i frâmãnte sânii în palmele lui de necioplit, o dezbracã încet sarutând-o pretutindeni, mai ales între picioare stãruie îndelung, panã când jupaneasa îşi arcuieste trupul din care sloboade ţipete ca niste sãgeti trase aiurea prin odaie. Când încep sã se dragosteascã, mã pitesc la repezealã prin vreun cotlon de unde trag cu ochiul, je suis un voyeur, voila!, cãci jupaneasa se sfieşte de mine şi nu-mi îngãduie sa fiu martorul luptelor de alcoov în care “gheneralu”, cum isi alinta ea amorezul, îşi rupe lance dupa lance. Nu ştiu cum de-l tin bojocii sã alerge atâtea verste fãrã oprire de parcã ar fi în marş fortat! Ar fi inţelept sã mã dau bine pe lângã nemernicul ãsta altfel mã trezesc azvârlit în stradã unde e murdar şi rece şi “rivolutie proletarã”, iar eu nu suport “rivolutia” pentru cã e gãlãgioasã şi plinã de cotarle purecoase. Mai rãu de atat ar putea fi doar sã mã scopeascã şi sã mã trimitã drept în iadul motanilor, acolo unde nu dragostea nu mai urca pe acoperisuri si cozile nu mai stau in sus.
In ceasurile de ragaz, cand timpul imi picura lenes de pe mustati, ma indeletnicesc cu alcatuirea unor stufoase taxonomii fara sa am insa pretentia ca sunt un motan de stiinta. Dupa mine, oamenii se impart in doua mari clase: cea inferioara a iubitorilor de caini si cea mai evoluata, a iubitorilor de pisici. La randul ei, cea de-a doua clasa se imparte in doua sub-clase: cei care scopesc motanii si cei care le pastreaza nestirbita motania. Acestia din urma se pot divide in cei care... dar ce-i cu zgomotul asta suparator? Sapristi! A intrat netrebnicul de amorez şi trebuie sã-mi iau tãlpãşita de aici, de la cãldurica sobei, sã mã pitesc sub divan, alminteri mã trezesc cu o cizma in dos. Ia te uitã la ea cum pluteşte de fericire cã i s-a intors ibovnicul! Mi ţi-l tranteşte pe divan… îl descheie la prohab şi…oho, bravo cherie, nu-mi inchipuiam una ca asta… mon Dieu, cu câtã râvnã i-o lustruieşte!

dihotomii

Platon vorbea de impartirea dintre femei si barbati ca de singura dihotomie acceptabila, lucru care in vremea noastra oricum nu mai e adevarat din moment ce putem avea femei de la natura si femei prin alegere, barbati si travestiti. Mult mai tarziu, Coleridge, citat de Borges, propunea o alta dihotomie anume a tipurilor de intelectuali: platonicieni si aristotelieni. Rationamentul inductiv apartine platonicienilor iar cel deductiv aristotelienilor.

Va supun atentiei alte cateva dihotomii mai frivole. De pilda, iubitorii de caini cu cei de pisici. Ori trandavii cu trudnicii. Vegetarienii cu restul lumii. Fumatorii cu nefumatorii.

Tuesday, March 18, 2008

erata

aici.

Wednesday, March 12, 2008

invataturi catre toti angajatii 2

In cele ce urmeaza vom dezbate importanta incalcarii unui cod la fel de tiranic ca si cel al muncii, anume codul vestimentar care uniformizeaza prezentele pana a le face indiscernabile unele de altele. Intrati intr-o banca si veti vedea ca toti angajatii au aceleasi costume, aceleasi camasi si chiar aceleasi zambete. Intrati intr-o agentie de publicitate si veti vedea ca dezinvoltura este clamata de toata lumea.

Ei bine, nu este in interesul dumneavoastra sa respectati ad literam codul vestimentar impus de mediu insa, inainte de a-l incalca, trebuie sa va asigurati ca sunteti suficient de puternic. Luati aminte ca fiecare nerespectare a regulilor de vestimentatie e un semnal ca intentionati sa stricati balanta de putere. Fie parasiti grupul, fie vreti sa negociati o alta pozitie in cadrul lui.

Pe scurt, incalcarea codului vestimentar, atunci cand se face cu intelepciune, va poate aduce beneficii si indelungi satisfactii. Iata cum:

In cazul in care codul vestimentar este foarte permisiv, este bine sa il incalcati purtand un sacou mai elegant. Superiorul dumneavoastra va interpreta schimbarea ca pe un semn ca urmeaza sa va duceti la un interviu ori, in orice caz, ca pe un semn de siguranta de sine.

Dimpotriva, daca in jurul dumneavoastra codul vestimentar este foarte strict, de pilda in mediul bancar, este intelept sa il incalcati din cand in cand cu tinute cat mai dezlanate.

Numai bine,

Nea Goe Basarab



Primele invataturi ale lui Nea Goe Basarab pot fi gasite aici.