viata bate filmul

fragmente dintr-un interviu pe tema "Cum se scrie un scurt metraj?":

Ca sa vezi cum stau lucrurile cu scenariile trebuie sa iti povestesc cum am scris Torta Vie. Eram intr-un taxi si ma indreptam catre o bauta cu un prieten cand soferul mi-a atras intreaga atentie. Vorbea soptit la telefon si din cand in cand se mai rastea la o anume Luminita care nu stiu ce ii facuse. Conducea foarte neatent si de cateva ori, tot reprosandu-i Luminitei lucruri, era sa intre intr-un refugiu de tramvai. Cand m-am dat jos la adresa cu pricina, stiam deja care e scenariul: un taximetrist care ameninta cu sinuciderea din dragoste fara sa-i pese de cei doi pasageri din spate. L-am scris rapid, l-am trimis la concursul de scenarii HBO, a castigat si acum se produce.

In cazul celui de-al doilea scenariu de scurt metraj, Ursii Polari care va fi regizat de Anton Groves, lucrurile nu au stat la fel de simplu ba la un moment dat s-au complicat dupa legea, luata ad literam, viata bate filmul. Sa explic cum. Impreuna cu Anton am scornit o situatie in care un recuperator intalneste o persoana in doua momente diferite si ca atare se comporta diferit in ambele situatii: retinut si politicos intr-una, dezlantuit si rebarbativ intr-alta. Dar pentru autenticitate aveam nevoie sa cunoastem un adevarat recuperator.

Prin sfori trase am ajuns in apartamentul unui fost baiat rau care ne-a primit foarte volubil. Ne-a povestit o vreme care e treaba cu recuperarea de bani si apoi ne-a intrebat ce ne iese la faza asta. Noi am spus ca nimic. El a insistat spunand ca e convins ca ne-a ajutat cu povestea si ca stie sigur ca ne iese ceva. Ne-a intrebat ceva mai amenintator cat? L-am reasigurat, infricosati ca am dat de belea, ca nu ne iese nimic. Ne-a acuzat pe data ca il luam la misto. Nici vorba, am spus noi. Ba, baieti, ce scrie pe fruntea mea, ne-a intrebat? Nu scria nimic. Asa e, a zis, stiti sa cititi. Daca nu scrie prost, de ce ma luati drept agarici? Vreti sa faceti banu’ pe viata mea sau n-am inteles?

Nu vreau sa continuu dar ne-am luat talpasita rapid din apartamentul recuperatorului si de atunci imi inchipui doar urmatoarea scena. La premiera Ursilor Polari undeva la un festival, Anton si cu mine pe scena primind aplauzele (evident speram sa iasa bine) cand niste batai din palme prea zgomotoase ne atrag atentia intr-un colt al salii. Asezat pe scaun, batand rar si apasat din palme, inconjurat de fumul unei tigari de foi,va sta cel mai rau cosmar cinematografic al nostru. Apoi, viata va bate filmul. Marunt, marunt.

Inchei spunandu-va ca am inceput lucrul la un al treilea scurt metraj in care personajele principalele sunt un tenor de opera si un tigan caldarar. De saptamana viitoare, trebuie sa-i intalnesc pe amandoi. Mi-e frica de tenor. Nu am ureche muzicala.