Avem si noi muezinii nostri. Isi incep rugaciunile in fiecare zi in plina strada, la fiecare colt. In loc de "Allah Akbar", incantatiilor lor preamaresc virtutile fierului ca intr-o religie animista. Le aud strigatele mereu: "Fi'a'e vechii cumpa'aaaaaam!". Tiganii bucuresteni imi par niste muezini ai ruginii.
Mi-am inchipuit odata o nuvela in care un tenor de opera afla ca isi va pierde vocea. Din pricina alcoolului poate ori a fumatului. Cert e ca medicul il sfatuieste sa se gandeasca serios la retragere.
Cu astfel de ganduri in cap, tenorul isi toarna un pahar de coniac si isi aprinde o tigara de foi. Trec orele si betia in care s-a scufundat rasuna de ariile celebre pe care le-a interpretat si de valurile de aplauze care le-au urmat. In clipa asta, tenorul aude o voce incredibila... una care atinge niste note cum numai el putea in tinerete. Se grabeste impleticindu-se pana la fereastra si o deschide larg pentru a distinge aria. Fireste, este un muezin al ruginii care interpreteaza celebra "Fiaaaa'eeeee vechiiiiiiiiii cumpa'aaaaaaaam!".
Tenorul il cheama degraba pe tiganus care de cum ajunge in odaie pune ochii pe trofeele presarate la tot pasul. Tenorul il roaga sa ridice vocea cat poate iar tiganusul accepta cu o singura conditie: sa-i dea boeru' neste fia'e poate chiar halea lucitoarili".
Finalul il intuiti.
