despre orase

N-am sa vorbesc in cele ce urmeaza despre orasele invizibile despre care a scris magistral Italo Calvino, ci am sa ma rezum la cele cat se poate de vizibile. Am sa incep prin a spune ca orasele sunt intocmai ca femeile: fie au mister, fie nu. Unele se intampla sa fie mai misterioase noaptea, altele ziua, unele toamna (cazul Istambulului cand sunt sicomorii infloriti), altele iarna (Venetia golita de barbarii turisti este coplesitoare).

Orasele isi dezvaluie misterul (cand il au) in locuri anume precum piatetele, stradutele infundate, bisericile discrete ori bazilicile racoroase. Arareori se intampla sa o faca intr-un loc indelung strabatut de turisti dar cu toate acestea stiu cateva astfel de cazuri.

Istambul, toamna de inceput de septembrie calduros, la lasarea noptii, cand cerul dintre Hagia Sofia si Moscheea albastra este invoburat de aripile pescarusilor, cand uriasii sicomori sunt infloriti. Daca cerul e senin si se vede luna, toate conditiile pentru o hierofanie sunt indeplinite.

Ljubljana, octombrie cand se inopteaza mai devreme, orasul pare o uriasa sufragerie cu cerul coborat ca un plafon discret luminat.

Roma, martie, pe stradutele dintre piatete dar mai ales in cartierul Transtevere.

Taragona, la sud de Barcelona, fosta capitala Tarasco a provinciei romane Iberica, in piata catedralei, noaptea tarziu, ori la terasele de langa ruinurile zidurilor romane, aproape oricand in timpul anului.

Londra, oricand si aproape oriunde, pentru ca este un oras la fel de haotic ca si Istambulul si pentru ca nu are un plan urbanistic care sa poata fi cuprins cu mintea.

Budapesta, oricand dar nu in iernile cumplite, pentru tristetea si melancolia ei care respira din orice strada, din lumina felinarelor, din fatadele cladirilor, de pe chipurile oamenilor (se pare ca rata sinuciderilor in Ungaria este cea mai mare din lume).

daca mai stiti voi altele adaugati.