asediul culinar al vienei

Azi am luat pranzul in restaurantul turcesc Memos unde, intr-o conversatie cu un amic, am realizat ca Otomanii au gresit amarnic cand au incercat sa ia Evropa pe calea armelor. Daca, in vestitul asediul al Vienei, Soliman Magnificul ar fi azvarlit in lupta neinfricatele sale armii de baclavagii, crudele cetele de placintari, palcurile de pilafgii, ostile de sacagii, inaltul padisah, prea maritul stapan al tuturor bucatarilor osmanli, ar fi izbandit in lupta cu fada gastronomie crestina. Sutele de mercernari care aparau orasul-garnizoana Viena aveau de partea lor supele de castraveti ca avant-garda, urmate de robustul snitel si strudelul cazon, arme, care in umila mea parere, ar fi sucombat in fata unui platou ticsit cu kofte, tavuk kebap, iskender si sarailii.

Acum, imaginati-va cum ar fi putut arata acea victorie rasunatoare a ostirilor de serbet:

"La 10 aprile 1529 armata otomană porneşte din Constantinopol spre vest. În fata, mercenarii din pasalacurile recente cara ciorba de linte si ciorba de iaurt de oaie in gigantice supiere. Ii urmeaza indeaproape asprii ieniceri inarmati pana in dinti cu chiselele cu dulceata de smochine si carafele cu apa rece ca gheata. Pe traseu li se alătura întăriri din unele din garnizoanele turceşti si astfel meniul devine tot mai variat.

Din cauza timpului ploios şi a drumurilor desfundate, avansarea armiei de bucatari s-a încetinit mult, aceasta ajungând abia după 11 luni la porţile Vienei (23 septembrie). O avangardă de 20.000 de sacagii si serbetari otomani avea rolul de a zdrobi rezistenţa populaţiei locale la rafinata gastronomie orientala. La data de 27 septembrie, Viena era complet încercuită de zeci de mii de baclavagii, placintari si, mai cu seama, de nemilosii cafegii: trupele de elita ale lui Ibric Pasa."

Mai departe, va las sa pohtiti la urmarea acestei istorii pline de talc si miez.