orasul inexistent

Am adunat suficiente dovezi, unele irefutabile, pentru a putea afirma fara niciun dubiu ca Bucurestiul este un oras inexistent. Este o aglomerare, de acord; o aglutinare, daca vreti, dar nu un oras pentru ca spatiul urban presupune o anumita civilitate si, mai ales, o proiectie in viitor (a design for life), lucruri care nu pot fi detectate in Bucurestiul de azi. Poate erau de gasit in cel interbelic.

Parisul isi are misterele sale, Londra noptile cetoase in care criminalii perinda in voie, Buenos Aires are tango-urile care sunt in sine niste povesti uluitoare si asa mai departe. Dar Bucurestiul ce povesti are? Singurele sunt cele de succes cu les nouveaux riches.

Trebuind sa scriu o povestire de 5 pagini despre Bucuresti, am intrat intr-un impas: cum pot sa scriu despre un oras inexistent? Oare nu o povestire inexistenta da seama cel mai bine despre Bucuresti?

Si, slava cerului mereu acoperit de nori de praf!, Bucurestiul nu duce lipsa de povestiri inexistente! Dimpotriva, sunt din ce in ce mai multe asemenea personajelor sale. Inexistente si ele.

dragostea de clasa

Desi propavaduiau ura de clasa si puritanismul sexual, se dovedeste, prin acest mic timbru, ca sovieticii erau capabili sa se iubeasca intre ei. Si chiar de mai multe ori pe zi.

despre placerea de a face lucruri inutile

In introducerea editiei a doua a Cartii Fiintelor Imaginare, Borges spune ca e o anumita placere in actul inutil al eruditiei. Indraznesc sa extind placerea aceea la orice inutilitate.

Nimic nu se poate compara cu pura bucurie pe care ti-o ofera vanatoarea de cai verzi. Aceasta specie traieste in herghelii pe marile intinderi ale peretilor si se hraneste cu priviri. Caii verzi se impart in doua mari clase: rosii si albastri.

Din nefericire, caii verzi sunt o specie pe cale de disparitie pentru ca nimeni nu mai are timp sa se uite dupa ei.

dictionarul de scuze si motive credibile

Am cumparat de la Bookfest un dictionar de scuze si motive credibile pentru tras chiul de la serviciu. Are 14 volume, format mare, gen Encyclopedia Britannica, si a aparut la cunoscuta editura The Hammock.

Informatiile sunt structurate pe capitole precum motive pe caz de boala in care simularea simptomelor este obligatorie (este descris - ca un caveat - cazul unui amploiat care a simulat o apendicita pentru a o face cu adevarat peste cateva luni, cand a trebuit sa simuleze o alta boala), caz de deces in familie cu sub-capitolele rude de gradul 1 si 2 (este considerata o infamie inmormantarea fictiva a bunicii moarte de mai bine de zece ani), cazurile de forta majora si cazurile de forta minora (sub 18 ani) si asa mai departe.

Lectura este placuta si informatiile sunt de mare folos tuturor celor care doresc sa experimenteze si alte scuze decat cele plictisitor de clasice. Preocuparile ecologice sunt tinute la mare pret...

Acum scuzati-ma, dar trebuie sa salvez planeta.

Llosa la Bucuresti

Nu puteam rata întâlnirea cu Mario Vargas Llosa, atunci când, în septembrie 2005, a venit la Bucureşti. Am hotărât împreună cu amicul Trotky să mergem la întâlnirea maestrului cu cititorii săi, undeva pe Magheru, la librăria Cărtureşti, loc care s-a dovedit a fi neîncăpător pentru cei adunaţi acolo.

Îmi imaginasem că voi putea schimba două – trei vorbe cu idolul meu literar, dar speranţa mi-a fost spulberată de cum am pus piciorul în librărie. Înăuntru, era o îmbulzeală de nedescris şi se formase deja o coadă la autografe, chiar daca Mario Vargas Llosa vorbea încă despre volumul său de teatru şi despre înrudirea dintre Peru şi România.

Îmi aduc aminte că a spus că cele două ţări îi par a avea ceva în comun, numai că acel ceva nu era deloc de natură să proslăvească vreo calitate, ba dimpotrivă. Era vorba despre vocaţia ratării pe care România şi Peru o împărtăşeau, deşi a adăugat imediat, poate din politeţe, poate din convingere, că spera să se înşele în ambele cazuri.

După ce şi-a terminat discursul, a sosit, fireşte, clipa întâlnirii personale cu fiecare cititor în parte prin intermediul procesiunii semnării autografelor. Spun procesiune. deşi în haosul care a urmat nu am detectat nicio urmă de organizare, ba dimpotrivă, lucrurile au scăpat de sub control şi s-a declanşat o mare brambureală (lucru care m-a făcut să-i dau parţial dreptate în chestiunea vocaţiei noastre naţionale). Părea că toată lumea din librărie venise cu singurul scop de a-i vâna un autograf.

M-am aşezat răbdător la coadă, alături de amicul Trotky, cu cartea deschisă la pagina de gardă. În faţa noastră, Llosa semna exemplar după exemplar şi abia dacă avea timp să rostească din când în când câteva cuvinte în franceză ori câte un Hola! Îmi pierdusem orice speranţă că voi înnobila clipa printr-un schimb de replici oarecare, altul decât cel protocolar, când brusc, am avut o străfulgerare. Am scos stiloul şi am scris rapid pe pagina începutul din La Guerra del Fin del Mundo adică:
Era un hombre tan flaco que parecia siempre de perfil.

Am scris tremurat pentru că nu am avut de ce să sprijin cartea. Când mi-a sosit rândul, tot ce speram era că Llosa va citi ce scrisesem, dar, odată ajuns în faţa lui, înmânându-i volumul, l-am văzut semnând în grabă.

Am crezut că acea clipă nu va avea nimic special în afară de propria mea trăire. Îmi pierdusem orice speranţă. Llosa a închis cartea şi mi-a înmânat-o. Dădeam să plec deja, presat de cei din spate, când l-am auzit spunând către mine (mi s-a părut că avea intonaţia unei întrebări şi nu a unei afirmaţii, dar nu am să o redau astfel aici): Este es de La Guerra del Fin del Mundo ("Asta este din Războiul Sfârşitului Lumii"). M-am întors şi l-am văzut zâmbindu-mi, plăcut surprins. I-am răspuns degrabă: Usted lo sabe lo mejor ("Dumneavoastră o ştiţi cel mai bine").

Am plecat fericit.

despre strazi

Din punctul de vedere al strazilor, oamenii sunt o simpla curiozitate. Sunt o specie de poteci marunte, un soi de scurtaturi care se inalta si nu duc nicaieri. Numai in cazul in care au merite deosebite, oamenii ajung sa-si depaseasca conditia si sa devina strazi sau chiar bulevarde.

....

In orice indreptar, strazile se impart in strazi lungi, late, rotunde sau patrate, insa mai suporta si o alta clasificare, anume intre cele care tac mocnit si cele vorbarete care intra in conversatie cu trecatorul inca de la primul pas. Acestea din urma sunt o specie pe cale de disparitie.

...

Sunt tot mai multe semnele ca strazile din Bucuresti se intrunesc seara la intersectii pentru a tine un conclav in urma caruia vor lua o hotarare. Fie ne vor parasi, lasand in urma orasul ca un maidan cu gropi si gunoaie, fie isi vor redobandi demnitatea pierduta si onoarea nereperata.

schimbari de meniu

Din ce in ce mai multe produse cosmetice folosesc ingrediente alimentare. Exista de pilda o crema de fata cu iaurt (Nivea pare-mi-se), masca cu cereale si grau decorticat, sampon cu extract de fructe exotice si lista va continua sa se mareasca cu siguranta.

In egala masura, din ce in ce mai multe produse alimentare au gust si compozitie de cosmetice (exista si cazuri in care gustul e de crema de ghete dar deocamdata sunt neglijabile).

In timp, tendintele se vor accentua in asa fel incat se vor produce schimbari majore in meniuri. Ni se vor servi ca antreuri fonduri de ten sensibil, ca salata o masca hranitoare cu extract de castraveti si drept deserturi delicioasele creme de noapte cu bucati suculente de mango si fructul pasiunii.
Bon appetit!

P.S. pentru ca am ajuns cu intreprinderea noastra pe taramuri culinare, in postul urmator vom vorbi despre inclinatia inexplicabila a chelnerilor pentru diminutive: "salatica, ciorbica, cafeluta, vinisor" si multe altele. A bien tot!