Am adunat suficiente dovezi, unele irefutabile, pentru a putea afirma fara niciun dubiu ca Bucurestiul este un oras inexistent. Este o aglomerare, de acord; o aglutinare, daca vreti, dar nu un oras pentru ca spatiul urban presupune o anumita civilitate si, mai ales, o proiectie in viitor (a design for life), lucruri care nu pot fi detectate in Bucurestiul de azi. Poate erau de gasit in cel interbelic.
Parisul isi are misterele sale, Londra noptile cetoase in care criminalii perinda in voie, Buenos Aires are tango-urile care sunt in sine niste povesti uluitoare si asa mai departe. Dar Bucurestiul ce povesti are? Singurele sunt cele de succes cu les nouveaux riches.
Trebuind sa scriu o povestire de 5 pagini despre Bucuresti, am intrat intr-un impas: cum pot sa scriu despre un oras inexistent? Oare nu o povestire inexistenta da seama cel mai bine despre Bucuresti?
Si, slava cerului mereu acoperit de nori de praf!, Bucurestiul nu duce lipsa de povestiri inexistente! Dimpotriva, sunt din ce in ce mai multe asemenea personajelor sale. Inexistente si ele.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
7 comments:
O alta parere.
Daca vrei sa cunosti mai bine un om, te duci in casa lui sa vezi cine este de fapt, asta este bucurestiul, casa pt unii si lucuinta cu chirie pt altii.
Putem lua ca exemplu casa unui om in care au trait mai multe generatii, acesta din urma are grija de tot ce au agonisit cei din familie, este atent cu obiectele, este mandru de casa lui, o ingrijeste pt ca acolo exista o poveste.
Nu acelasi lucru se intampla cu cel care sta cu chirie, tot ce gaseste in casa inchiriata nu reprezinta nimic pt el, nu are grija de nimic pt ca nu este nimic al lui.
Pentru primii povestile sunt existente, iar pt altii sunt inexistente, pt ca nu apartin acestui loc. In acest caz putem sa reconstruim imaginea bucurestiului ascultandu-i pe cei a caror poveste a inceput aici.
Brilliant, lad!!! Si cand ma gandesc ca in concediu voi sta in orasul inexistent dar in mod paradoxal agitat si sufocant totodata. O inexistenta prea zgomotoasa!!!
micu' paris hilton hahahaha. bravo mac coy... great! you scored this time...
un concediu inexistent in orasul inexistent.
Cu ceva (mai multa) detasare, Bucurestiul ar putea parea pitoresc prin absurdul lui, ca doar se mentine caragelian (si nu cred sa se schimbe vreodata).
Mie imi place sa-l descopar in amintirile celorlalti: in jurnalul lui Sebastian, in nuvelele lui Eliade, in pozele bunicilor, in impresiile de calatorie ale strainilor (vad lucruri cu care noi ne-am obisnuit, cum ar fi ca noi mergem pe carosabil in timp ce masinile-s parcate pe trotuar). Iar alteori ma multumesc cu entuziasmul colegilor veniti din alte orase, chiar daca nu-l inteleg. Isi gasesc cate un coltisor care sa le faca adaptarea mai usoara: o straduta veche, un cinema in care nu suna mobilele, o cafenea cu muzica pe gustul lor.
draga bucuresteanco, fiind eu insumi bucurestean, am acelasi tip de relatie love & hate pe care il expui si tu mai sus. sunt nevoit sa inventez povesti ale unui bucuresti trecut ori sa le citesc in cartile mai sus pomenitilor. ma intreb totusi, cu toata detasarea posibila, bucurestiul de azi este un oras? fireste sunt strazi cu charm, case in ruinuri, figuri pitoresti, dar tot ansamblul asta mai poate purta numele de oras?
eventual, in dezbatere (eu doar ascult):
http://tupa.cuvantul.ro/2007/04/12/cand-nu-o-sa-ne-mai-purtam-ca-niste-forte-de-ocupatie-cu-propriile-noastre-orase.htm
tupa, citandu-l pe pavel susara, are dreptate sa observe ca in bucuresti TRECUTUL ESTE MARTELAT si NU ASUMAT. nici moral, nici arhitectural. mai rau este, sustin eu, ca nici viitorul nu este cautat / proiectat / asumat in mod inteligent si estetic. sper sa ma insel dar banuiesc ca orasul asta va deveni disfunctional destul de curand daca nu se iau masuri.
Post a Comment