Monday, June 11, 2007

Llosa la Bucuresti

Nu puteam rata întâlnirea cu Mario Vargas Llosa, atunci când, în septembrie 2005, a venit la Bucureşti. Am hotărât împreună cu amicul Trotky să mergem la întâlnirea maestrului cu cititorii săi, undeva pe Magheru, la librăria Cărtureşti, loc care s-a dovedit a fi neîncăpător pentru cei adunaţi acolo.

Îmi imaginasem că voi putea schimba două – trei vorbe cu idolul meu literar, dar speranţa mi-a fost spulberată de cum am pus piciorul în librărie. Înăuntru, era o îmbulzeală de nedescris şi se formase deja o coadă la autografe, chiar daca Mario Vargas Llosa vorbea încă despre volumul său de teatru şi despre înrudirea dintre Peru şi România.

Îmi aduc aminte că a spus că cele două ţări îi par a avea ceva în comun, numai că acel ceva nu era deloc de natură să proslăvească vreo calitate, ba dimpotrivă. Era vorba despre vocaţia ratării pe care România şi Peru o împărtăşeau, deşi a adăugat imediat, poate din politeţe, poate din convingere, că spera să se înşele în ambele cazuri.

După ce şi-a terminat discursul, a sosit, fireşte, clipa întâlnirii personale cu fiecare cititor în parte prin intermediul procesiunii semnării autografelor. Spun procesiune. deşi în haosul care a urmat nu am detectat nicio urmă de organizare, ba dimpotrivă, lucrurile au scăpat de sub control şi s-a declanşat o mare brambureală (lucru care m-a făcut să-i dau parţial dreptate în chestiunea vocaţiei noastre naţionale). Părea că toată lumea din librărie venise cu singurul scop de a-i vâna un autograf.

M-am aşezat răbdător la coadă, alături de amicul Trotky, cu cartea deschisă la pagina de gardă. În faţa noastră, Llosa semna exemplar după exemplar şi abia dacă avea timp să rostească din când în când câteva cuvinte în franceză ori câte un Hola! Îmi pierdusem orice speranţă că voi înnobila clipa printr-un schimb de replici oarecare, altul decât cel protocolar, când brusc, am avut o străfulgerare. Am scos stiloul şi am scris rapid pe pagina începutul din La Guerra del Fin del Mundo adică:
Era un hombre tan flaco que parecia siempre de perfil.

Am scris tremurat pentru că nu am avut de ce să sprijin cartea. Când mi-a sosit rândul, tot ce speram era că Llosa va citi ce scrisesem, dar, odată ajuns în faţa lui, înmânându-i volumul, l-am văzut semnând în grabă.

Am crezut că acea clipă nu va avea nimic special în afară de propria mea trăire. Îmi pierdusem orice speranţă. Llosa a închis cartea şi mi-a înmânat-o. Dădeam să plec deja, presat de cei din spate, când l-am auzit spunând către mine (mi s-a părut că avea intonaţia unei întrebări şi nu a unei afirmaţii, dar nu am să o redau astfel aici): Este es de La Guerra del Fin del Mundo ("Asta este din Războiul Sfârşitului Lumii"). M-am întors şi l-am văzut zâmbindu-mi, plăcut surprins. I-am răspuns degrabă: Usted lo sabe lo mejor ("Dumneavoastră o ştiţi cel mai bine").

Am plecat fericit.

3 comments:

Amicus certus Trotski said...

Bei crack shot boy, ‘ti-ar blogul, ca am mai incercat sa postez o data si nu a aparut nimic. Parca vad ca acum o sa apara ambele.
E buna relatarea ta, insa eu as fi facut-o mai comica. Omiti un personaj esential povestirii, moderatorul agitat cu figura de contabil la o librarie de cartier. Si indemnurile lui la calm, pe un ton alarmist, dublat de fundalul muzical luat parca dintr-un film despre catastrofe maritime. Sa te mai miri ca se imbulzea lumea de parca luase foc cladirea. Cat despre replica maestrului, tin minte ca ne-a deconcertat pe amandoi prin banalitatea ei sublima. Parca ii scrisesera capodopera niste negrisori si auzea fraza de inceput de la tine, pentru prima data. Oricum, a fost cea mai inedita lansare de carte pe care a facut-o, banuiesc. Nu stiu daca a lansat vreodata in niscai pueblo din Anzi, atunci mergea o comparatie.

Anonymous said...

asa e... am ocultat dobitocu' care in loc sa traduca ce zicea llosa... despre fictiune si adevar, tipa la lume sa nu se imbulzeasca...

DAR CINE AR FI CREZUT? PARE LITERATURA SF...

apoi, cum bine ai observat, Llosa a intrebat mai curand decat a observat.... haha...dar iara cine ar fi crezut ca autorul intreaba sovaielnic: nu cumva e d chiar din cartea mea? hahaha..

DAR CINE AR FI CREZUT...

ar merge sa scriu si varianta comica a relatarii

Anonymous said...

asa e... am ocultat dobitocu' care in loc sa traduca ce zicea llosa... despre fictiune si adevar, tipa la lume sa nu se imbulzeasca...

DAR CINE AR FI CREZUT? PARE LITERATURA SF...

apoi, cum bine ai observat, Llosa a intrebat mai curand decat a observat.... haha...dar iara cine ar fi crezut ca autorul intreaba sovaielnic: nu cumva e d chiar din cartea mea? hahaha..

DAR CINE AR FI CREZUT...

ar merge sa scriu si varianta comica a relatarii