inainte si dupa raluca

“Mai bine o mana plina de odihna decat doi pumni plini de truda si vanare de vant” – Ecleziastul

Moartea prin epuizare a Ralucai Stroescu, tanara care lucra pana saptamana trecuta ca manager de audit la Ernst & Young, va schimba intru totul felul in care ne raportam la cariera si la viata personala. Indraznesc sa spun ca de-acum se va putea vorbi de un inainte si de un dupa.

Inainte nu puneam in balanta mirajul carierei de succes cu sacrificiile la nivel personal; inainte micile noastre reusite intime paleau prin comparatie cu reusitele profesionale, inainte functia si pozitia ierarhica ne defineau si ne epuizau ca oameni; inainte un curriculum vitae (la urma urmei, in latina inseamna cursul vietii) se reducea la cursul vietii profesionale, de parca o alta viata ar fi fost cu neputinta de inchipuit; inainte mii de tineri isi ruinau sanatatea pentru a-si consolida cariera cu ore suplimentare si nopti pierdute; inainte pletora de izbanzi profesionale abia de reusea sa mascheze pustiul interior; inainte conversatiile de dupa program erau acaparate, ca intr-un cerc vicios, de subiecte legate de job, de birou, de proiecte, de program si iar de program; inainte admiram un peisaj doar la rezolutia unui wallpaper de pe desktop si traiam in aer conditionat uitand sa respiram in aer liber; inainte lasam cartile de vizita sa vorbeasca noi ca despre un manager, un account, un director de resurse umane, un project manager, un director de marketing si asa mai departe.

In cazul nefericit al Ralucai Stroescu, vocile sunt impartite: unii blameaza corporatismul salbatic, altii invinovatesc angajatul care nu isi cunoastele drepturile si isi petrece toata viata in birou. Cred ca este o vina colectiva. E vina noastra ca am creat o obsesie pentru oamenii de succes indiferent de cat de ratati sunt la nivel personal. E vina noastra ca respectam doar directorii de companie si pe cei din topul celor 300 cei mai bogati romani. E vina noastra ca a avea succes inseamna a avea o casa la marginea Bucurestiului si o masina noua la fiecare cateva luni. E vina noastra ca nu putem respecta decat oamenii sus-pusi din orice organizatie. Sper insa ca toate acestea sunt deja o parte a lui inainte.

Acum, dupa moartea Ralucai, putem sa ne spunem ca timpul este cu mult mai mult decat bani. Ca nicio prima, niciun bonus, nicio avansare profesionala nu justifica complet risipirea acestei resurse personale.

Altfel, riscam sa ne trezim intr-o buna zi goliti pe dinauntru si epuizati pe dinafara, strangand vantul, vorba ecleziastului, cu amandoi pumnii truditi.