Wednesday, April 11, 2007

preambul


Dumnezeu a muncit cinci zile sa faca Iadul si vazand ca lucrarea lui este multumitoare s-a dus sa se odihneasca peste week-end. Luni dimineata s-a trezit devreme si s-a apucat din nou de lucru pana vineri seara cand a venit vremea repaosului. In urmatoarea zi de luni, a luat-o de la capat si tot asa, la nesfarsit, pentru ca in Iad e mereu ceva de facut.

In infern nu e vreme de tihna, de ragaz, de relaxare ci doar de truda si, fireste, de cariera. Munca e adevarata cadere din Rai, in fapt, este o prabusire din starea angelica pana in starea subumana de angajat in care timpul nu iti mai apartine ci e masurat, cantarit, impartit. Mane, tekel, phares sta scris pe zidurile birourilor in care viata din noi se scurge incet-incet catre latrina.

Dupa ce mintile noastre au fost atata vreme spalate, curatate si lustruite cu formule de admiratie a muncii, a pozitiei sociale, a carierei si salturilor ierarhice, se simte nevoia presanta a unei apologii temeinice a lenei. Cineva trebuie sa isi asume rolul de cruciat in lupta de convertire la dreapta credinta a tihnei, a ragazului de dragul ragazului, a facutului de nimic (dolce far niente). Cineva trebuie sa improaste cu noroi pe toti cei care isi muncesc zilele fara sa le traiasca, cineva trebuie sa infiereze ipocrizia carieristilor si putreziciunea capetelor gaunoase care nu fac nimic altceva decat planuri de escaladare a ierarhiilor. Cineva trebuie sa fie misionarul unei lumi pe de-a-ntregul purificata de flagelul trudei.

Dar cine? Cu siguranta, nu eu sunt acela. Imi este prea lene sa sacrific fie si o secunda din pretiosul meu timp pe care il dedic cu obstinatie unei singure activitati: rien faire.

Singura concesie pe care o pot face in aceasta privinta este sa imi bat joc de cei al caror timp liber este mancat de cangrena vreunei slujbe si care, ca un surplus de devotiune idioata, isi aloca minima lor activitate cerebrala MUNCII. Cei care vorbesc dupa munca despre ce au facut in timpul muncii nu sunt oameni, ci fiinte demne de tot dispretul. Untermenschen.

N-as vrea insa ca zeflemeaua sa devina dintr-odata prea solemna, motiv pentru care-mi intrerup aici diatribele cu promisiunea ca vor deveni tot mai furibunde.

9 comments:

Anonymous said...

asa. ziceam ca asta e partea care lipseste din biblie. simteam eu ca d-zeu nu e atat de inocent pe cat pare in creatia lui. in fapt, trecerea de la raiul comunist la iadul capitalist ne a restituit doar simbetele. si asta daca nu suntem manageri. altfel, cele 8 ore de munca s au umflat, iar amiezele petrecute la bere cu amicii sau la cinematografe cu iubite au fost inabusite de cizma capitalista. singura noastra speranta ramane o alta instutitie de factura comunista, marele CAP cultural-democrat, UE, care speram ne va da un sut un fund la ora 5, pe fondul vintului ce bate pe culoarele de la brusels. hai romania, hai liberare. p.s. iar dumnezeu se odihneste si ride!

Anonymous said...
This comment has been removed by a blog administrator.
Anonymous said...

cineva trebuie sa si rada de cei care muncesc. nu e rau ca se rade si nu e rau ca se munceste... dar munca azi este departe de a fi munca...! cati iau in serios munca? nimeni nu ia in serios munca! Suntem toti niste actori!Pate ca munca ar arata altfel daca am cunoaste-o. Iata cat timp avem sa vorbim despre ea! Am mai avea timp daca am munci?

oripilat din pont said...

draga anonimule,

e primul post care pune intr-adevar o problema serioasa. cred ca esti de acord insa cu o constatare de bun simt: calitatea muncii nu are nicio legatura cu timpul acordat ei ca program, ci doar cu timpul de meditatie pe care il petreci gandindu-te la ea.

La urma urmei, tu sustii ca nu muncim serios pentru ca nu luam munca in serios? Ai vrea sa devenim stahanovisti ori sa ne raportam la subiect cu formule de adoratie precum: Arbeit macht frei?

Eu cred ca un pic de detasare ne poate ajuta, iar ironia si rasul imi par metode terapeutice. Nu crezi? Sunt interesat sa aflu raspunsul la intrebarea asta.

Oripilat din Pont

Anonymous said...

Ironia si detasarea nu fac casa buna cu munca! Nu ai nevoie de metode terapeutice ca sa muncesti. Traim vremuri in care nu mai suntem siliti sa muncim, vrem o facem, nu vrem... avem alternative, de pilda meditezi...
respiri, munca insa ne taie respiratia doar astfel de momente conteaza.

oripilat din pont said...

asadar spui ca ironia si detasarea nu fac casa buna cu munca. sa vedem care ar fi opusul ironiei (includ aici si specia, benigna dupa mine, de autoironie si al detasarii? banuiesc ca amorul propriu si morga serioasa, seaca,lipsita de umor,nu? Fireste sunt doar antonime aproximative, dar chiar si asa ne ajuta sa dam seama ca apologia muncii liniare ne priveaza de mai multe lucruri decat apologia trandavelii active, variate. Printre lucrurile pe care le pierdem se numara savoarea.

De fapt, militez pentru o trandavie activa - asezonata daca vrei cu tot soiul de activitati - in detrimentul unei munci monocorde. Suntem de acord la punctul asta?

Oripilat din Pont.

Anonymous said...

Munca monocorda ne poate priva de acea trandavie activa, avem insa libertatea de a opta intre una si cealalta sau ne putem indeletnici sa controlam cu multa maiestrie atat activitatile care au ca rezultat un scop material chiar daca nu au savoare, cat si energia depusa in scop personal.
Sunt de acord cu o atitudine usor detasata dar controlata fata de munca, asa cum pt unii dintre noi savoarea exista in alta farfurie... pentru altii aceasta "mancare fara gust" poate fii chiar acea savoare de care vorbim.
Asadar putem sa radem dar fara ironie si sa gustam din bucatele pregatite de acestia, asa cum si noua ne place sa ne fie gustata trandavia, pt ca stim bine ca aceasta are un scopul ei.

Asa cum stim care ne este scopul asa trebue sa stim cat si cum dozam energia. Nimic mai simplu.

Senil Dion said...

draga anonimule,

iti raspund cu o mica intarziere ca sa te intreb daca ai citit ultimul post, cel cu munca ucide?

e pe bune (se pare) si din pacate fata aia nu a murit de ras ci a murit de epuizare.

dintr-odata ironia mea si detasarea ori raspunsurile tale civilizate par niste glume de scoala generala pe langa farsa sinistra pusa la cale de vampirii corporationisti.

senil dion

Anonymous said...

Am citit postul si am mai vazut si alte articole pe net despre acest caz. E trist si revoltator! Nu pot sa vorbesc despre persoane care au trecut in nefiinta, imi pot expune parerea dar fara sa fac relerire la acest caz, cu siguranta acolo sunt lucruri de care nu am cunostinta.

Tot ce este in exces nu este bun!
Nimeni nu stie mai bine decat noi insine care ne sunt limitele. Daca nu spun ce ma doare... nimeni nu ma intreaba! Pot spune fac "asta" de aici si pana aici!
Imi place sa fac "asta" si ma asigur ca ma multumeste, iar daca nu ma multumeste o iau ca experienta nu ca penitenta!

Daca spun ce ma doare si nu primesc atentie, sunt ascultat dar ignorat... atunci eu nu ma pot ignora!
Daca nu primesc apreciere... atunci ce incerc sa dovedesc si cu?