micul dumnezeu de birou

BIROUL este un forma teribila de claustrare moderna, in vreme ce marile corporatii (aglomerari infernale de birouri) incep sa aiba alura unor imense spatii de concentrare. Pentru indivizii adulti care isi petrec vietile in aceste spatii rectangulare, monotone, de un gri imposibil, tot ce se afla in afara BIROULUI devine treptat o abstractiune.

Fiecare BIROU este condus de un mic dumnezeu cu o singura preocupare: sa creeze organizatia perfecta. Din cand in cand, micul dumnezeu se pogoara printre bietii muritori de la etajele inferioare, arborand o atitudine ingrijorata prin care sadeste temeri cumplite in mintile sleite. Nu saluta niciodata pentru ca respinge orice apropiere de angajati, insa are cuviinta sa raspunda, ba chiar zambeste ca o recompensa. Are privirea transparenta de parca s-ar uita in sufletul tau, scormonind acolo ca sa vada cat esti de dedicat companiei.

Iar tu, biet angajat, peon truditor pe campul muncii, stiind cati iti ravnesc ciolanul, esti mereu cu ochii in patru pregatit sa adulmeci orice schimbare de atitudine a sefului si te intrebi oare de ce nu mi-a raspuns azi la salut? De ce nu mi-a adresat nici un cuvant? Oare mi s-a parut doar sau chiar imi evita privirile? Te uiti in jur sa vezi daca vreun coleg nu stie ceva. Faci o gluma searbada doar ca sa vezi cine rade si cine nu. Observi inspaimantat ca nu sunt prea multi cei care se hlizesc alaturi de tine. Presimtiri negre incep sa te bantuie si nu mai poti rabda incertitudinile care te asalteaza.

Te ridici de pe scaun si inviti secretara la o tigara pe hol, unde incepi sa o descosi subtil ca sa afli daca stie ceva. Oricum un lucru este limpede: trebuie sa-ti intetesti eforturile si sa-i intri sefului cel mare pe sub piele. Este clar ca trebuie sa razi mai des si mai tare la toate glumele lui. Este o situatie de criza, cand ai certitudinea ca este nemultumit de tine, asa ca trebuie sa apelezi la solutii de criza, spus altfel, trebuie sa-l pupi in fund din nou si mai cu spor.

Asa se face cariera si se urca pe scara sociala. Te ustura buzele pana la un moment dat in care, deasupra ta, nu mai este nici un fund pe care sa-l pupi. Atunci se cheama ca ti-ai indeplinit visul si esti cineva. Ai ajuns acolo unde ai vrut mereu sa ajungi.

Ai indepartat definitiv spectrul ratarii si esti liber sa te inchini la icoana succesului tau. Te lasi mai bine in scaunul directorial, te uiti la fotografiile cu cainele tau, casa ta si celelalte proprietati, precum nevasta si cei doi copii, si te pregatesti sa te razbuni pentru toate umilintele pe care le-ai rabdat intre timp.