Friday, April 13, 2007

o zi de munca

O zi de munca seamana cu toate celelalte. Cu cea de ieri. Cu cea de alaltaieri. Cu cea de ras-alaltaieri. Ca si cu cea de ras-ras-alaltaieri. Semana izbitor si cu ziua de ras – ras – ras alaltaieri, desi are aerul unei anumite zile de ras- ras – ras – ras – alaltaieri. E o zi ca si cea ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras- ras-ras-ras-ras-alaltaieri. Cu alte cuvinte, e o zi obisnuita care imi aduce aminte de prima zi cand am intrat in BIROU. Ma intreb cum o sa fie ultima? Am vaga banuiala ca o sa fie singura zi neobisnuita. Oare cat mai am de asteptat pana o sa vina ziua maniei, ziua in care voi parasi campul muncii?

Mi-e teama insa ca o sa mi se intample un accident inainte de a o trai. Trebuie sa ma ingrijesc de sanatatea mea ca un maniac si sa traiesc cat mai mult astfel incat sa ma asigur ca voi prinde ultima zi intr-un BIROU. Trebuie sa ma duc la sala si sa trag de fiare ca sa ma mentin in forma, sa tin regim crunt si sa fac miscare. Si mai ales trebuie sa-mi impun sa-mi placa aici prin orice mijloace (nu exclud decerebrarea totala)!

Nu inteleg ce este atat de inspaimantator la ZIUA JUDECATII? Dies Irae – ziua maniei ori Ragnarok – in care zeii vor apune palesc ca niste glume de scoala generala pe langa cumplita Zi Obisnuita.

Mi-e teama ca doar printr-un gest necugetat voi face o zi extraordinara din aceasta zi ordinara, dar ce fel de eroism ma poate salva de plictis fara sa aiba repercusiuni asupra salariului meu? Simt ca rezistenta minimala de pana acum, precum munca facuta de mantuiala si cu intarziere, nu imi mai este de niciun folos. Este vremea sa transpun in actu gandurile care ma macina fara incetare in timpul programului si care ma impiedica, slava lor!, sa-mi duc la bun sfarsit proiectele. De-as avea puterea sa trec la sabotarea activitatii companiei prin mijloace mai demne de cauza justa pentru care lupt! Este momentul sa lucrez la instaurarea unui climat inconfortabil in departament si imi este teama ca nu-mi pot atinge scopul decat prin lansarea unor zvonuri despre restrangerea personalului. Zvonistica este neplacuta, dar intotdeauna eficace.

Simt ca fac parte din miscarea de rezistenta impotriva unui agresor care invadeaza cu nerusinare spatiul personal. Oare or mai fi si altii ca mine? Nu indraznesc sa sper de frica sa nu sufar o dezamagire crunta. Cei din jurul meu ori se prefac cu abilitate ca munca este viata lor ori lucrurile chiar asa stau. Fie sunt farsori teribili fie sunt imbecili patentati! Cale de mijloc nu e.

3 comments:

gaucho said...

domnule Lau D,alter egoul tau de departe se saluta pe sine insusi. si zic voua, celor ce nu ati crezut in marea evadare: traiti fiecare zi de munca ca fiind ultima.

gaucho said...

caci adevar zic voua: in afara desertului, totul e cacofonie.

Senil Dion said...

Fii profetul nostru, deschizatorule de zari! Imi aduc aminte ca intr-o corespondeta cu abel posse, escribidor argentino, el autor del LOS PERROS DEL PARAISO, el mi-a zis intr-un anumit context: ZARPAR! (care cred ca este un americanismo de la indrazneste, ATREVE). Ia intreaba acolo amigo gaucho cum se traduce exact ZARPAR asta, por favor!